STRATEC BIOMEDICAL BRANDING CIRCULAȚII

Informatii

LOCAȚIE: CLUJ-NAPOCA, ROMÂNIA

CATEGORIE: office

SUPRAFATA: 3500 mp

STATUS: finalizat 2017


Această clădire a fost proiectată în scopul restructurării fondului construit actual, ea marcând o deschidere spre reabilitarea arhitecturală a zonei. Imobilul găzduiește birourile de software, hardware, testare și design mecanic ale companiei STRATEC BIOMEDICAL. Fațada este o emblemă a dezvoltării tehnologice prin conceptul de compoziție bazat pe hexagon – o reprezentare grafică a moleculei - fiind o îmbinare a funcționalului și a eficienței economice cu esteticul.


Clădirea de birouri de pe str. Traian reprezintă un simbol al inovării tehnice, datorită prestigiului companiei ce o găzduiește, anume STRATEC BIOMEDICAL. Astfel, compartimentarea interioară este una extrem de importantă pentru beneficiar, acesta având nevoie de o succesiune regulată și calculată de spații legate între ele cu circulații bine definite. Fluxurile sunt rânduite cu ajutorul colantărilor care reprezintă o așa zisă legendă a lor, pe litere și culori ce te ghidează în clădire. Pornind de la numirea fiecărui corp de clădire cu litere, ajungem la paleta de culori care indică pe ce nivel te afli. Încăperile sunt și ele codificate, pe lângă culoare și literă, cu pictograme puse în dreptul lor. Traseele sunt notate prin inflexiuni cu autocolante, așadar acestea devin fluide și ușor de parcurs.